luni, 20 octombrie 2014

Mircea Cărtărescu la Filit Iași

Nici daca veneau la un loc Lady Gaga, Gica Petrescu si Fuego, nu vedeam atâta promovare prin oraș. Străzile Iașului au fost împânzite de sute de afișe, banere si pliante pentru  Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași


Acesta este un proiect aflat la a doua ediție ce a reunit, în perioada 1 – 5 octombrie 2014, peste
300 de profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.

Intr-o zi, l-am surprins pe unul din invitații principali, Mircea Cărtărescu, la o discuție prin centrul orașului. L-am imortalizat intr-o fotografie, zic eu inedită....

Desfășurat în acest an sub Patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în România, FILIT a cuprins lecturi publice, întâlniri ale scriitorilor cu publicul tânăr din licee și universități, Serile FILIT găzduite de Teatrul Național, concerte, mese rotunde și conferințe specializate.

Târgul de carte BOOKFEST, organizat în cadrul Filit, a prezentat publicului ieșean oferta de carte a celor mai importante edituri din România. După ediția din 2013, cotidianul spaniol El Pais a declarat că FILIT “este deja, la prima sa ediție, cel mai important festival literar din Europa de Est“, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că “un eveniment de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România“.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu